Digitalizarea în științele umaniste se adresează în principal umaniștilor, dar și tuturor celor interesați de lucrul cu date și probleme de proveniență umanistă, în contextul revoluției digitale a ultimului deceniu. Schimbarea recentă a paradigmei de cercetare de la capacitatea tehnică de a rezolva o problemă prin formalizare și scriere de cod la capacitatea de a o rezolva prin utilizarea unui instrument, a unei biblioteci de funcții, a unei aplicații ușor de folosit sau a unui model de limbaj mare poate fi descrisă prin sintagma din ce în ce mai folosită de procesare asistată de calculator, unde accentul se pune nu pe implementarea tehnică, lăsată în sarcina mașinii, ci pe capacitatea umană de a înțelege bine problema pentru a ști ce să ceară mașinii și de a îmbunătăți și a interpreta rezultatele. Pentru a răspunde însă acestei provocări, umaniștii sunt nevoiți să se adapteze permanent la un mediu în care instrumentele digitale se schimbă într-un ritm amețitor. Alte cărți de introducere în Digital Humanities (DH) abordează această problemă prin simpla listare a instrumentelor și aplicațiilor relevante la data publicării. Cum însă acestea sunt extrem de volatile, am ales o altă perspectivă în cartea de față: vom porni de la a explica mai întâi metodologia generală a cercetării din domeniul DH, cu accent pe text ca obiect de studiu, apoi vom exemplifica această metodologie prin prezentarea unor probleme de cercetare concrete, subliniind pentru fiecare pașii din metodologie și explicând alegerile făcute, așa cum se întâmplă de fapt în procesul de cercetare.