Primele doua studii sunt dedicate configurarii unei genealogii istorice a conceptului de virtualitate, pentru a demonstra ca virtualitatea digitala, pe care contextul actual ne provoaca sa o intelegem, nu este decat o ipostaza istorica a unei idei mai vechi care a aparut ca urmare a aporiilor si tensiunilor intrinseci gandirii antice si, in special, ale platonismului. Studiul meu, arata cum imposibilitatea de determinare a ideilor ultime ale mintii, caracterul lor inefabil si, in acelasi timp,fondator pentru orice ordine sistematica a intelegerii si a lumii, a lasat deschis un spatiu al virtualului in care valorile insele (Binele, Frumosul, Adevarul) se prefigureaza ca nise virtualitati niciodata manifeste ca atare. Pornind de aici, gandirea medievala a preluat aceasta sugestie si a dezvoltat pentru prima oara conceptul propriu-zis de virtualitate in coordonatele filosofiei crestine, pentru a desemna modalitatea in care entitatile spirituale (sufletul, ingerii, Dumnezeu insusi) se manifesta inrealitatea fizica prin efectele pe care le produc.