Jumatatea dumnezeului femeie e o carte‑poem. Un poem in care, in ciuda evocarii lui, Dumnezeu nu exista. Sau nu asa cum te‑ai astepta. In stilul lui propriu, socant, cu imagini electrizante, taioase in carne vie si in cuvant, Daian il reinventeaza. Il aduce in el, unde oricum nu se mai aude nimeni, apoi il exileaza, desavarsindu‑l odata cu recunoasterea in femeia a carei culoare preferata devine. In ciuda angoaselor care‑l traverseaza, a nelinistii, a tristetii, a vehementei protestelor, a injuriilor chiar, cartea ramane o declaratie de dragoste fascinanta: \n \n intunericul rostit recent si pastrat adanc \n \n sub pleoapa \n \n ma indeamna sa te cer \n \n de ieri \n \n si de blond \n \n si de altceva \n \n sa te promit numelui meu \n \n de femeie intoarsa si insfarsita \n \n sa te vad intamplare iubito. \n \n \n Maria Nicula \n \n