Cu un cinism asumat și o privire intens morally gray asupra existenței, Andrei Petrea conturează secvențe disparate despre viața viciată în comunitate, dar la fel de contaminată între pereții intimității. Relațiile cu ceilalți, monologurile, scrutarea continuă a dezastrelor obiective în contrapunct cu derapajele personale - toate acestea au un rol plastifiant. Lărgirea orizonturilor și experimentarea continuă a realității imperfecte, înghițită de referințe și ficțiuni, nu (ne) conduc în mod necesar la o finalitate. Mai degrabă la o prelungire a stării de facto, unde nu delimitarea este miza, ci semnificarea versatilă; iar termenii favorabili pot întârzia să apară. - Ramona Boldizsar