Spiritul crestinismului si destinul sau - G. W. F. Hegel

Descriere

Preocuparile teologice ale lui Hegel au fost reflectate in multe dintre scrierile si prelegerile sale. Filosoful este interesat in special de demonstratiile existentei lui Dumnezeu si de dovezi ontologice. Hegel alege sa examineze conceptul de destin, o forma de predeterminare in care se gaseste fiinta umana. Ceea ce-l intereseaza este tocmai posibilitatea reconcilierii cu destinul, cum anume fatalitatea de a fi sub destin poate fi invinsa. Hegel a sesizat aspectul revolutionar al mesajului lui Iisus, revenirea la viata pe care o ofera adeptilor lui, pe care ii prezinta ca prieteni ai Invatatorului lor. Transformarea in doctrina a acestui mesaj este inregistrata ca o pierdere, o reducere a legaturilor vii. Orice pietrificare a acestor legaturi, consfintita de legi, nu este in masura sa conserve libertatea. - Dragos Popescu Orice angajare a spiritului in lume da nastere unui destin. Totusi, nu avem de-a face cu un fatalism aici, pentru ca nu avem de-a face cu Destinul, ci cu destinul specific fiecarei optiuni spirituale. Spiritul se angajeaza in lume prin intermediul unei constiinte, iar constiinta este caracterizata de capacitatea de a-si proiecta structurile in afara ca pe ceva strain, obiectiv. Fatalismul vede Destinul ca pe ceva genetic independent de constiinta, caruia constiinta nu poate decat sa i se supuna, de unde absenta perpetua a libertatii; intelegand lumea exterioara ca proiectie a sa, constiinta o poate integra si se poate elibera. Nu exista o reteta universala a libertatii, ba chiar asa ceva este un pericol fatal, poate inrobi omul; totul depinde de tipul de angajare a constiintei, de destinul specific. Destin intalnim si in spiritualitatea iudaica, dar si in cea fondata de Hristos. Separatia neta dintre lumea obiectiva si constiinta este insa marea limitare: ea blocheaza reconcilierea si secatuieste izvoarele vietii. - Dragos Popescu Iisus nu lupta de nici o parte a destinului, nu trebuia de fapt sa faca parte din poporul sau, caci acesta poseda inca destul, dar in restul lumii religia sa gasea o mare trecere printre oamenii care, nemaifiind partasi la destin, nu mai aveau nimic de impartit sau de stapanit. Inaintea spiritului lui Hristos […] […] fundata o vie modificare a naturii umane (dreptul, pe care singura il paraseste daca deasupra-i se instaleaza constrangerea), dorind sa recunoasca ca le-a fost dat, ca prin aceasta era pozitiv pentru ei.