Pana la adoptarea actualului Cod civil, contractele bancare au reprezentat o categorie de contracte nenumite, in pofida unei jurisprudente si a unei doctrine care le recunosc individualitatea de cel putin un secol. Actualul Cod civil a recunoscut caracterul autonom al contractelor bancare si a reglementat drepturile si obligatiile generate de acestea. Desi, cu siguranta, recunoasterea autonomiei a constituit un pas inainte, abordarea autorilor Codului civil a fost cel putin defazata, daca nu eronata, intrucat, pe de o parte, anumite contracte bancare au fost reglementate numai din perspectiva efectelor juridice, iar, pe de alta parte, alte contracte au fost pur si simplu ignorate (cazul scontului sau al acreditivului bancar). Prezenta lucrare incearca sa dovedeasca faptul ca aceasta categorie de contracte prezinta o certa autonomie si un profil suficient conturat, pe de o parte, iar pe de alta parte, faptul ca unele dintre contracte necesita in continuare o atentie sporita din partea legiuitorului.