Solilocvii \n Cuvantul nu se arunca cum o piatra, \n Cuvantul este o rostire in sobor, \n Soptita mai intai pe langa vatra \n Si incalzita-n suflet ca ogor. \n El poate germina ca intr-o sera \n Multiplicand apoi inflorescenta, \n Contamineaza-n timp intreaga sfera \n Si cheama-n dialog cu Providenta. \n Nascut din arcul incordat al mintii \n In suer slobozit ca o sageata, \n Adeseori uimindu-ne Parintii - \n Cuvantul incrustat in sfanta Carta. \n Cu el ai sa lovesti ca si o arma \n Suficienta lenesa sau ingamfarea, \n Cum valul intr-o stanca sfarma \n Atunci cand e-n furtuna marea. \n ............ \n \n Dar ca samanta aruncata-n stanca \n Striga-n zadar cand nu e perceput \n lar zbuciumul si suferinta ta adanca \n Reverbereaza-n tine gandul ce-a durut! \n Atunci, dorind sa afli sincer dialog \n Vorbesti cu tine insuti in surdina, \n Rostind in soapta tainic monolog, \n Cu diamantele pazite de lumina.